Ce inseamna “ortodox”? Cuvantul “ortodox” este un cuvant de origine greaca, care a trecut si in constiinta noastra, in vorbirea noastra, desi multi dintre cei care se stiu ortodocsi nu stiu ce inseamna ortodox, din punct de vedere etimologic. Ortodox inseamna “drept-maritor”.
Ca omul face parte din Cosmosul care este penetrat in intregime de energiile necreate ale Sfantului Duh, teologia ortodoxa a spus-o in chip raspicat si sistematic inca de la Sfantul Grigorie Palama (+1359).
Omul nu mai apare, asadar, opus sau exterior creatiei, ci in armonie cu intreaga creatie.
Contempland natura inconjuratoare, omul are prilejul sa vada frumusetea divina, care porneste de la Dumnezeu, cea mai presus de fire si cauza a toate. Omul n-ar exista, daca n-ar participa la esenta celor ce exista si a principiului lor. Toata creatia participa la aceasta esenta, prin aceea ca exista, pentru ca existenta a toate este Dumnezeirea cea mai presus de existenta.
Natura devine astfel o carte deschisa. Atotputernicia, bunatatea, intelepciunea divina si frumusetea sufletului omenesc, creat dupa chipul Ziditorului, ii sunt aratate omului de realitatea naturala cea mai comuna. Credinciosul ortodox a pazit si a recreeat din nou frumusetea naturala, vazand in fiecare firicel de iarba faptura lui Dumnezeu, ceva inrudit cu sine, ceva de care trebuie sa se ingrijeasca, ceva pe care-l putea folosi la nevoie, ceva care nu putea fi separat de propria sa viata.
In cultul crestin ortodox, ectenia mare (rugaciune de cerere din cadrul liturghiei) cuprinde cereri pentru pazirea naturii in echilibrul ei pozitiv in raport cu omul. Se evidentiaza astfel reciprocitatea solidara dintre cei doi. Daca omul nu-si poate atinge menirea in afara naturii cosmice, nici aceasta nu-si implineste rostul daca el permite poluarea, sterilizarea, coruperea mediului ambiant. Otravirea naturii, care apartine tuturor, devine o crima universala impotriva indatoririi de a pastra si apara viata insasi. De aceea s-a spus cu dreptate ca preocuparile pentru o ecologie generala devin in cele din urma raportare constienta la voia lui Dumnezeu, deci o problema de spiritualitate crestina.
Solidaritatea umana cu mediul inconjurator apara dreptul omului la Viata. In acest caz, si natura ramane la menirea ei esentiala de producere a bunurilor pentru trai. Responsabilitatea noastra fata de natura data de Dumnezeu apare azi si ca o datorie de a folosi resursele cu crutare si de a nu o altera prin poluare. Acest lucru ne fereste si el de patimi si de cautarea unei satisfaceri infinite, in lume. Omul trebuie, asadar, sa ramana aliatul naturii.
In conceptia Sfintilor capadocieni, omul este cea mai aleasa creatura a lui Dumnezeu inzestrata cu functii creatoare si capabil de un necontenit progres spiritual si material. Ca microcosmos si colaborator al lui Dumnezeu, cel ce crede are posibilitatea sa se desavarseasca pana la indumnezeire si sa desavarseasca si cosmosul prin geniul mintii sale.
Relatia omului cu natura conditioneaza armonia fizica si biologica. Omul nu poate sa existe fara aer, apa, soare, si alte elemente ale lumii. De aceea cunoasterea stiintifica este necesara pentru crestini ca si credinta in providenta divina.
Tehnologia inseamna o crestere a fortei omului care poate fi in bine sau in rau. Intrebuintarea egoista a tehnicii, in scopuri dezastruoase, are urmari grave in echilibrul biologic producand poluarea. Invatatura crestina vede in tehnica expresia spiritului creator si o considera drept mijloc si nu scop al vietii. De felul cum este orientata tehnica depinde solutionarea marilor probleme ale omenirii. Nu tehnica poarta vina pentru poluare, ci reaua intrebuintare sociala a ei, care tine prea putin cont de persoana.
Tehnica poate fi, si trebuie sa fie, un mijloc de imblanzire, umanizare si spiritualizare a naturii, prin care se transfigureaza intreaga natura, inclusiv omul. Crestinismul invata ca progresul tehnico-stiintific trebuie sa fie dublat de unul spiritual-moral, astfel ca civilizatia sa intre in serviciul omului si sub comandamentele eticii superioare.
